Blog

Când oamenii își înfruntă destinul

7 ianuarie 2016 0 comentarii

LATER EDIT:

La solicitarea doamnei Monica Cozma, am retras cazul dumneaei de pe platformă. În cazul în care considerați că i-ați putea fi de ajutor în continuare, ne puteți contacta la office@ajuta.eu

Viața te pune mereu la încercare. Se spune că trăiesc cu adevărat doar cei care gustă fiecare picătură, dulce sau amară, din porția zilnică a unui „cocteil” pregătit de Cineva cu premeditare, parcă. Aceasta devine cu adevărat o luptă pentru supraviețuire pe care o vor pierde doar cei ce renunță la un moment dat.

Când o întâlnești pe Monica Cozma, îți lasă impresia că e o făptură firavă și vulnerabilă. Se vede pe chipul ei suferința, deși vocea îi este de un optimism pe care rar îl întâlnești chiar printre oamenii fără atâtea probleme. Are 36 de ani, dintre care ultimii 15 i-a petrecut luptând încontinuu pentru viața ei. Trăiește la Coțofănești, o comună situată între Onești și Adjud, într-un apartament aflat la etajul al doilea al singurului bloc ridicat în sat. Viața i-a luat tatăl destul de timpuriu, dar mama s-a recăsătorit, străduindu-se să-i ofere o viață normală. Destinul, însă, a vrut să-i testeze puterile: la 21 de ani, Monica a fost diagnosticată cu insuficiență renală cronică. A început ședințele de dializă peritoneală continuă ambulatorie (DPCA), care au durat 11 ani jumătate. Dar când este vorba de rinichi, lucurile sunt mereu imprevizibile. Astfel că din 2011, vizitează Centrul de Dializă Fresenius. De aproape cinci ani, diminețile Monicăi încep la ora 4, de trei ori pe săptămână, când face drumul Coțofănești-Bacău și înapoi pentru ședințele de hemodializă. Când nu ești familiarizat cu procedura, e foarte greu să înțelegi prin ce trece un pacient în timpul unei astfel de ședințe:

  •  4-5 ore de tratament
  • conectarea la aparatul de dializă (presupune imobilitate)
  • oboseală
  • stare de amețeală sau chiar leșin
  • uneori crampe musculare sau stări de greață

Destinul a plusat, însă. I-a complicat existența cu o insuficiență cardiacă și o ciroză hepatică. Apoi a apărut o anemie secundară și malnutriție. Greu de dus pentru o mână de om! Dar nu imposibil! Monica nu se plânge, chiar dacă au apărut mereu alte și alte probleme. De pildă, având în vedere efectele secundare prezentate mai sus, este foarte dificil pentru un bolnav ce necesită hemodializă să urce până la etajul doi, mai ales imediat ce se întoarce acasă.  Monica a încercat mereu să găsească soluții. Și-a luat inima în dinți și a cerut de la primărie un loc, să-și ridice o încăpere, chiar în spatele blocului. Și-a organizat venitul – 340 de lei pensia de handicap și 700 de lei alocația de însoțitor a mamei. Cu banii aceștia și-a cumpărat materiale, în rate, și a rugat un meseriaș din sat să o ajute să-și ridice căsuța. Cu plata tot în rate, căci „nu-ți face nimeni treabă degeaba”. Căsuța ei are 34 de m²: o cameră, o bucătărioară, o baie și un hol. Oamenii au înțeles-o și au ajutat-o. A primit chiar și parchet, apoi gresie și faianță pentru baie. Acum așteaptă să mai primească pensia pentru a -l ruga din nou pe meseriaș să o ajute. Cum veniturile nu sunt izvor nesecat, s-a împotmolit chiar acum, când e atât de aproape de a se muta, ca să nu mai fie nevoită să urce zilnic două etaje. Mai sunt puține lucruri de care mai are nevoie ca să poată locui: o chiuvetă, o cadă, un boiler pentru baie și pentru bucătărie o canapea, o masă, un dulăpior. Pentru pod are nevoie de vată minerală, construcția fiind făcută din rigips. Și poate un șifonier pentru haine, dar nu insistă în legătură cu acesta din urmă.

Monica este o luptătoare. Este conștientă că viața este o binecuvântare și crede că trebuie să profiți la maxim de fiecare clipă ce ți se dă:

 „…nu mă las bătută din cauza bolii. Așa cum sunt, vreau să trăiesc, să mă bucur și de ziua de mâine dacă vrea Dumnezeu. Da, depind de un aparat de dializă ca să pot trăi, uneori nu îndrăgesc să merg acolo, dar alteori mă bucur, pentru că mă simt și eu aproape ca un om normal. Așa că, cei care sunteți în necazuri, luptați și fiți optimiști, pentru că viața este frumoasă dacă știm să ne o facem, dacă știm să ne bucurăm de ea.”

2

Uneori viața te provoacă la un joc de șah. Îți ia piese importante și te obligă să mergi mai departe șchiopătând. Mai departe înseamnă un capăt, unde poți să o iei de la început, transformându-ți pionul hărțuit de atâtea încercări. Obstacole, pericole, șiretenii ale destinului… Monica e de părere că pe toate le putem trece cu răbdarea picăturii de sânge care curge prin aparatul de dializă. Putem să o ajutăm pe Monica? Măcar și ca răsplată pentru lecția de optimism pe care ne-o oferă o luptătoare!

Puteți da o mână de ajutor, donând sau adoptând cazul Monicăi AICI.

Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicata

Acest articol are 0 comentarii